Vreau să împărtășesc cu tine un gând care mă frământă de vreo două săptămâni.
Dumnezeu a avut o singură soluție pentru a salva omenirea de la moartea eternă: Fiul Său, Isus Hristos. Altă soluție nu mai avea. Când citim Ioan 3:16 de multe ori observăm doar cât de mult a iubit Dumnezeu lumea, dar în acest verset mai este descris un lucru extraordinar: SINGURUL Lui Fiu. Ce vrea să spună această afirmație? Că Dumnezeu a avut un SINGUR Fiu pe care să-L dea pentru omenire, iar în caz că acest Fiu eșua, Dumnezeu nu mai avea alt Fiu să dea, iar asta înseamnă că Dumnezeu nu mai avea altă soluție pentru a salva omenirea. Omenirea era pierdută pentru totdeauna. Slavă lui Isus ca El nu a eșuat!
Dar în același timp Dumnezeu are un SINGUR mesager care să ducă această soluție omenirii: Biserica. Dumnezeu a responsabilizat Biserica să ducă soluția lui Dumnezeu omenirii. Dumnezeu are o SINGURĂ Biserică. In caz că ea eșuează, Dumnezeu nu mai are altă soluție. Dumnezeu a ales doar prin Biserică să ducă Vestea Bună omenirii. Chiar dacă s-a plătit prețul pentru salvarea omenirii, dacă Biserica nu-și îndeplinește responsabilitatea încredințată, atunci soluția nu poate ajunge la oameni. Degeaba ar exista tratament pentru malarie, dacă el nu există acolo unde e nevoie de el. Degeaba există soluție pentru salvarea omenirii dacă ea nu este dusă la cei pierduți.
Biserica lui Hristos (Biserica Universală) ca și Trup a lui Hristos nu va eșua, pentru că este fondată de Hristos și este de natură divină, dar Biserica locală, ca și comunitate poate eșua. Biserica lui Hristos nu va eșua, dar Biserici locale sunt multe care eșuează în acest mandat. De asemenea, mai pot eșua mădulare ale Bisericii, adică persoane individuale. Eu pot fi un creștin care să eșuez in acest mandat încredințat. Biserica mea locală poate fi o Biserică ce eșuează în acest mandat încredințat. Un creștin sau o Biserică locală indiferent ce proiecte frumoase ar avea, cât de multe activități ar întreprinde, dacă nu se implică în mandatul încredințat de Dumnezeu, de a duce soluția lui Dumnezeu la oameni, este un creștin sau o Biserică ce a eșuat.
Eu ca și mădular în Biserica lui Hristos fac parte din SINGURUL MESAGER care are responsabilitatea de a duce SINGURA SOLUȚIE a lui Dumnezeu pentru ca omenirea să beneficieze de ea.