Ascultam odată o persoană care se lăuda (conștient sau nu) cu un anumit succes, de mult apus în viața ei, și așa am ajuns să meditez la această întrebare: “Cu ce te lauzi?”
Suntem oameni diferiți și ne lăudăm cu lucruri diferite. Câteodată este interpretată doar ca laudă, alteori o facem fără să ne dăm seama și de cele mai puține ori o facem intenționat ;)…
Mai jos voi cuprinde în 7 categorii, tipuri de laudă care, aș zice eu, cuprind majoritatea cazurilor din viața reală. În final voi scrie despre lauda sânâtoasâ!
Daca te lauzi…..
Probabil că nu mai întâlnim prea des această categorie de oameni, însă ei nu dispar de tot. Aceste persoane se laudă cu o perioadă din trecutul lor în care au excelat sau au făcut ceva demn de laudă. E important de menționat, că nu e rău ca să aduci într-o discuție anume un exemplu din trecut, dacă tocmai potrivește și întărește un anumit argument. În acest caz, folosește-te de experiență, go for it. Problema este când din aproape orice discuție, și în aproape orice circumstanță, ajungi, ca prin minune, din nou la subiecte care scot trecutul tău luminos (dar apus) în evidență.
Acestor oameni li se poate spune visători sau vizionari, sunt aceea care promit (sau își propun) să facă multe, și des trăiesc deja în viitor. Ei de pe-acum savurează succesele din viitor, fără să fi ajuns la ele. Nu e rău să ai vise, dar vise realiste. E chiar important să ai viziune și să lupți pentru realizarea ei. Insa nu te făli prea tare cu aceste lucruri, dacă nu ai pus încă mana pe ele! Tot tu cazi prost, în caz că vei eșua, vorbesc din experiență aici :D.
Ai putea spune, ce e rău să te lauzi cu ceea ce ești și ce faci în prezent? Nu este meritul tău? Nu este ăsta un exemplu și pentru ceilalți, ca să te urmeze? Una dintre riscurile laudei cu prezentul, este povara și umilința care o vei suporta atunci când acest prezent glorios va trece. Greu acceptăm acest adevăr, dar de cele mai multe ori, el ne nimerește: Azi ești pe vârfuri, mâine te cauți prin catacombe. Mare este prețul pe care trebuie să îl plătești în fața oamenilor care te cunoșteau atunci când erai în glorie și aveai gura mare, iar acum te afli în cenușă. De cele mai multe ori acești oameni, care odată savurau succesul, devin foarte liniștiți, măcinându-și interiorul. Umilința această forțată te distruge. Nu ai fi mai realist dacă ai rămâne un simplu om în orice situație a vieții? Vei fi apreciat de oamenii din jur, indiferent unde te afli azi sau mâine, și vei fi catalogat ca un om integru. Mare catastrofă este, dacă un astfel de om mai are și “talentul” de a se lăuda cu trecutul (vezi mai sus).
Sunt oamenii care se mândresc că au pus mâna pe Dumnezeul ‘corect’, că îi cunosc identitatea și se afiliază cu el. Nu că ar fi rău lucrul ăsta, dar de multe ori acești oameni abordează ideea ca și cum Dumnezeu ar fi jucăria lor, duelându-se cu ceilalți copii de la locul de joacă, ‘Cine are Dumnezeul cel mai “tare” și “mare”?’. Cred că lauda cu Dumnezeul tău trebuie să reiese din rezultatul acestei afilieri, și nu din simpla afiliere. Cu alte cuvinte, care este rezultatul? Care sunt faptele? Care sunt roadele? Care sunt minunile/puterile supranaturale care reies din legătura ta cu acest Dumnezeu cu care te lauzi?
Dacă acest Dumnezeu cu care te lauzi e doar o vorbă goală, o jucărie frumoasă, fără a avea vreo întrebuințare sau impact în tine, atunci Dumnezeul tău este egal cu zero!
Cu toate că sunt de părerea că nici-o religie nu este perfectă (pentru ca este o invenție a omului, și orice este făcut de om, nu este perfect și nu dăinuiește) nu e o problemă să aparții unei religii. Dar nu mi se pare tocmai deștept să te lauzi cu ceva care nici măcar nu înțelegi și nu urmezi în totalitate (pentru că de obicei, regulile și limitele sunt destul de stricte și imposibil de îndeplinit 100%). Dacă mai adăugăm la religie și tradiția, chiar nu înțeleg de ce te-ai lăuda cu așa ceva (pentru că unii văd tradiția mai sfântă decât religia). Care este până la urmă motivul pentru care te lauzi cu așa ceva!? Te face tradiția un om mai bun? Unii ar zice că da? Produce tradiția și religia ceva bun societății? A salvat tradiția sau religia vreun om de la moarte? Intenția mea nu este de a spune ca tradiția este rea, ci de a atrage atenția asupra unor devieri care sunt convins că nu fac altceva decât să înrăutățească situația.
Eu pe oamenii aceștia i-aș numi săraci. De ce ? Fiindcă și pentru acea situație cu care se laudă, cel mai probabil ei nu au făcut ceva, ci sa nimerit, a făcut soarta așa, să fie și ei prezenți la locul faptei. I-a lovit norocul pe neașteptate, și acum se laudă, de parcă s-ar fi luptat și ar fi meritat ca să aibă parte de acea situație în viață. Oamenii aceștia nu trăiesc o viață de succes, pentru că ori nu sunt capabili să ajungă la acel nivel ori sunt puturoși, și indisciplinați, ei s-au învățat să trăiască așa…, la voia sorții
I-ați întâlnit pe acei oameni care se laudă cu persoane pe care le știu, le cunosc, le sunt prieteni sau rude și acestea au un renume, sau au reușit ceva în viață, demn de lăudat? Ba chiar pot să nu aibă vreo legătură cu aceste persoane, însă se laudă cu ele? NU? Dar de suporteri de echipe ați auzit, sau de microbiști? Vorbesc aici de cazuri extreme, de acei indivizi care sunt în stare să te ia la bătaie în caz că spui o vorbă contra echipei ‘lor’ de football, de exemplu. E un lucru să simpatizezi o anumită echipa/om (și să încurajezi chiar), și un altul este să te identifici și să te lauzi cu ea/el, motivat fiind de vreun câștig într-o competiție sau de atingerea unui apogeu.
E evident că există și laudă bună, nu? 🙂
Indiferent că ți-a plăcut sau nu acest articol, spune-mi părerea ta, fie ea pro sau contra :).
